Postări

De ce stau prost cu nervii? De proastă

N-am crezut că o să ajung vreodată să spun despre mine că stau prost cu nervii. Când eram ciutancă ai mei se certau zilnic și învățasem să nu am reacții pentru că așa părea mai bine. Stăteam ca un paravan între ei și înghițeam gălușca oribilă pentru un copil, cum că părinții lui nu se înțeleg. Deloc. Ioc. Și în timp buba a făcut poc. Acum nu mai suport niciun conflict în fașă. Mp enervez, plâng pe ascuns, plâng în mine, mă uit la cei implicați ca la limbi străine. Nu mai suport certurile, mi se par răutate umană de cea mai joasă speță, cea mai mare dovadă de dispreț față de cineva. Exemplu. În hypermarket, unul vine și zice că i s-au bătut 10 sticle de ulei în loc de 1. Casierul zice ok, vă fac retur, dar s-a ajuns la îți fac reclamație, ești doar un casier, etc. Nu știu urmarea discuției, dar la câte mi-au auzit urechile, ostilități oribile și cuvinte foarte urâte de la oameni care ar fi trebuit să-mi fie prieteni, familie, mi s-a făcut rău la suflet. Mai erau niște suflete pe acol

O șampanie pentru Popeasca

Nu că ar avea ce sărbători Popeasca- în afară de gânduri turbate, frustrări accentuate și auto-reproșuri D-zeu știe dacă întemeiate nu a produs nimic constructiv-, dar zău, nu merită și ea o șampanie? pentru că e șampanie fără alcool și Popeasca evită alcoolul, se pare că o bea singură singurică, pe blog, sătulă și ea de ea însăși și de propriile bariere, dar și de barierele puse în cale de alții. Drumul Popeascăi e în jos de când a decis, în copilărie, că viața e grea și că sinceritatea e cea mai bună armă. Aiurea! Sinceritatea este pentru cei fără imaginație. Pentru cei cu sclipiri, există o sumedenie de cuvinte, întortocheri, întoarceri de oameni și situații, nuanțe de gri și culori adevărate, care fac lucrurile să se învârtă. Căci dacă am rămâne la sinceritate, cu ce ne-am alege? Cu cuvinte brute, tăiate în alb și negru, și cu o Popească ce-și bea singură amărâta de șampanie fără alcool. Dacă am fi doar sinceri, am semna în aceeași zi certificatul de naștere și cel de deces, că d

Popeasca uneori cugeteaza

Spre exemplu azi mă gândesc la unii oameni și la ce anume îi face să reușească atât de multe într-o viață simplă de om. Unii spre exemplu sunt arhi-ocupați, arhi-solicitați și performanți. Spre exemplu cunosc un tip divorțat cu cinci copii, zeci de filme și zău dacă nu e și frumos și fermecător și cu succes. În plus nimeni nu a reușit să-l hăcuiască psihic, deși ar avea motive suficiente. Pur și simplu omul merge mai departe și nu merge singur, oricâte ar fi făcut în trecut. Bine, eu nu sunt un El, asta e clar. Alții împlinesc vârste cu cifre din ce în ce mai mari și nu adună decât diagnostice, eșecuri personale și războaie penibile pierdute din start, cu inamici detestabili și perverși. Da, știu, viața e gri pentru unii, pur și simplu nu ne naștem frumoși, deștepți, cu șarm, oratori buni, pur și simplu unii nu ne simțim bine în pielea noastră și asta se vede. Popeasco, acum exiști? Exist, draga mea conștiință. Cam șifonată, dar exist, deși am avut momente de nevrut să exist. Deși

Tremurici și sinceritate

Când sunt politicoși, oamenii nu au motiv să fie nervoși, tracasați sau să le tremure sufletele. Pentru că politețea este acea armură de oameni faini, de oameni care se intersectează de câteva ori în viață și n-au nimic de împărțit unii cu alții. Problema este ce se află după politețe, după sociabilitate, după cuvintele și atitudinile politicoase. După ce am trăit eu, se află unele realități crude, de genul atitudini autoritare, totalitarism, dominație, fală, iar dincolo de acestea se află atitudinea dacă nu ești cu mine ești împotriva mea, deci ești dușmanul meu și te distrug. Te distrug fără să vreau, dar îmi dau seama de asta abia când te văd praf și nu înțeleg de ce trebuie să te mai și văd într-un hal fără de hal atunci când m-am irosit reușind să-ți arăt că ești praf. Dincolo de politețe este starea de tremurici, când bâțâi din toate încheieturile pt că ai dat de un zid de netrecut, de oameni care se comportă ca la Judecata de Apoi: judecă, acuză, urmăresc, tracasează. Mie p

Cum nu-mi găsesc eu niciun job

     Am avut câteva joburi până acum, toate terminate tragi-comic prin transfer, plecare cu acordul părților, demisie sau renunțare. Am avut parte de multe scenarii proaste, dar niciuna nu a implicat apreciere și stimă din partea celorlalți. În timp mi s-a făcut lehamite să mai caut altceva, mai ales că n-a fost job unde să nu se ia careva în coarne cu stimabila mea persoană. Și în ani m-am săturat să caut și să aplic soluții pentru oameni care nu vor soluții. Nu vreau să fiu rea, dar oamenii vor război.      O știți pe fata aceea pe care nici după ani de zile nu știe nimeni cum o cheamă? Aia sunt eu, un fel de popeasca, John Smith, un Humpty Dumpty bun la toate și la nimic. Omul bun la toate trebuie să meargă peste tot, să facă față la toate, iar când nu mai poate i se ia totul. Și mulți se asigură că sunt atât de multe de făcut pentru popeasca, că nu le-ar face față nici de-ar vrea, săraca.      Asta-i societatea românească, o creatoare de popești de gen masculin și feminin. Indivi